Coroziunea metalelor şi metodele de combatere a ei

Metoda de pierdere în greutate pentru coroziune. (DOC) Cap1 Coroziunea conductelor | Davidescu Cosmin - formatiaoccident.ro

Coroziunea este definită, în sensul cel mai larg, ca fiind distrugerea în timp a metalelor şi aliajelor metalice în urma unor acţiuni chimice sau electrolitice provocate de mediul exterior al construcţiilor şi instalaţiilor.

Se produce datorită instabilităţii termodinamice a metalelor, acestea au un nivel energetic ridicat deoarece pentru obţinerea lor s-a cheltuit o cantitate importantă de energie.

Fenomenele de coroziune sunt fenomene naturale care tind să readucă metalele la starea iniţială oxizi, hidroxizi, sulfaţi, carbonate etc. Deci coroziunea metalelor apare datorită formării unor microelemente în care impuritaţile din metal functionează ca microcatozi cu descărcare de H2 pe suprafaţa lor în timp ce metalul, funcţionând ca anod se dizolvă. Rezultă că fenomenele de coroziune sunt fenomene complexe, dificil de clasificat. Viteza de coroziune se avaluează prin corpul cibernetic subțire gravimetric Kg care reprezintă variaţia greutăţii probei în urma coroziunii unităţii de suprafaţă, în unitatea de timp.

Metodele volumetrice utilizează măsurarea cantităţii de de hidrogen degajat sau a cantităţii de oxigen consumat. Metodele electrochimice evaluează cantitatea de metal corodată măsurând curentul debitat în acest proces. Tipuri de coroziune Efectele şi implicaţiile coroziunilor interioare a conductelor sunt în general mai reduse în comparaţie cu cele ale coroziunii exterioare.

Tipurile de coroziune exterioară întâlnite la conductele îngropate sunt: A. Coroziunea chimică Coroziunea chimică include acele procese în care au loc reacţii chimice direct între metal şi soluţii alcaline sau gaze agresive în lipsa umidităţii fără apariţia de curent electric.

Coroziunea chimică este de cele mai multe ori, o reacţie eterogenă gaz-solide, de aceea pentru studierea vitezei de coroziune trebuie studiată viteza reacţiei chimice şi care din punct de vedere cinetic, depinde de viteza de difuziune a reactanţilor şi de capacitatea produsului de reacţie de a forma o peliculă mai mult sau mai puţin impermeabilă.

Pentru ca pelicula de coroziune să fie protectoare acest produs primar pasivează meta-lul făcându-l rezistent la coroziuneea trebuie să fie aderentă, compactă şi continuă, lipsită de fisuri şi pori.

În coroziunea chimică, produsele de coroziune se formează direct pe slăbit barbie porţiuni ale suprafeţei metalice care au venit în contact cu mediul coroziv.

Coroziunea și prevenirea coroziunii - formatiaoccident.ro

De exemplu, la interfaţa metal-aer se formează pelicula de oxid a cărei grosime depinde de temperatura şi durata de încălzire. S-a pus în evidenţă, în special în pământurile mlăştinoase şi argiloase, existenţa unor microorganisme anaerobe care transformă sulfaţii în H 2S prin difuziunea căruia se produce apoi precipitarea sulfatului de fier, metalul corodându-se.

Prezenţa sulfurilor sau a H2S în produsele de coroziune microbiologică în toate cazurile, metoda de pierdere în greutate pentru coroziune afară de acela în care există scăpări de gaze cu formare de sulfuri datorită H 2S conţinut în gaz.

metoda de pierdere în greutate pentru coroziune

Locurile în care se produce coroziunea microbiologică pot fi uşor recunoscute după culoarea mai închisă a solului în aproprierea conductei datorită prezenţei sulfurii de fier produse precum şi după mirosul de bivirkninger av arzătoare de grăsime sulfurat la dezgroparea conductei.

Hidrogenul sulfurat apare datorită acţiunii reducătoare de oxigen pe care aceste bacterii o exercită asupra sulfaţilor din sol de exemplu sulfatul de calciu — ghips. Coroziunea electrochimică Coroziunea electrochimică, are loc în urma unei disimetrii care distruge un echilibru ceea ce permite deplasarea electronilor.

Disimetria se poate datora metalului sau electro-litului.

A intervenit o problemă.

Formarea pilelor poate fi determinată de: Eterogenitatea metalelor. Un metal cufundat într-un electrolit capătă un anumit potenţial. Cufundat într-o soluţie normală a uneia din sărurile lui capată întotdeauna un potenţial numit potenţial normal al metalului. Nerst a stabilit o scară a potenţialelor normale determinate în raport cu electrodul normal de hidrogen considerat de potenţial zero, din care se redau câteva în tabelul de mai jos.

  • (DOC) Cap1 Coroziunea conductelor | Davidescu Cosmin - formatiaoccident.ro
  • Pierzi în greutate când tremuri
  • Патрик уже взялся за толстую книгу по буддизму, когда Наи шепнула ему "Спокойной ночи" из двери.
  • Obiecte naturale pentru pierderea în greutate

Scară a potenţialelor Cupluri galvanice. Aerarea diferenţială sau efect Evans. Un metal cufundat într-un electrolit în care concentraţia oxigenului este diferită devine catod în zona mai bine aerată şi anod în zona mai puţin aerată, corodându-se în această din urmă. Pentru conducte fenomenul conduce la perforări rapide când apare în porii sau în fisurile de pe metal; anodul pilei formate nu se polarizează. Pilele geologice. Când un metal traversează terenuri de natură diferită deci electroliţi diferiţi sau de concentraţii diferite capătă potenţiale mai negative în porţiunile umede în contact cu electroliţi mai diluaţi care devin anozi, corodându-se.

Coroziunea prin curenţi vagabonzi, electroliză. Tipurile de coroziune descrise mai sus au un efect local, riscul de coroziune fiind diferit după compoziţia terenurilor, infiltraţiile ce apar în acestea, tipul metalului, etc. Coroziunea prin curenţi vagabonzi prezintă cel mai mare pericol pentru toate metalele îngropate. Spre deosebire de coroziunea galvanică în acest caz există o sursă exterioară de curent datorită căreia se formează zonele anodice şi catodice.

Sursa cea mai importantă de curenţi vagabonzi este sistemul de tracţiune electrică în curent continuu.

În figura de mai jos se arată circulaţia curentului electric, metoda de pierdere în greutate pentru coroziune pozitivă a căii de tracţiune sol-consuctă-sol-şină negativă, indicâdu-se zonele expuse coroziunii. Cu cât densitatea de curent este mai mare pentru o anumită intensitate de curent, suprafaţa de ieşire a acestuia este mai micăcu atât gradul de coroziune este mai mare.

Coroziunea electrochimică Coroziunea electrochimică apare la contactul metalului cu aerul umed, soluţii de electroliţi.

Pierderi 6 4 5 3 2 1 Figura 1. Prezentarea schematică a coroziunii datorită curenţilor vagabonzi 1-zona cu pericol de coroziune; 2-conducta pozitiva, în raport cu solul; 3-conducta negativă în raport cu solul; 4-substaţii; 5-cale ferată electrică; 6-linie electrică aeriană.

Tipuri de manifestare a coroziunii Coroziunea ţevilor îngropate în sol se datorează curgerii curentului electric între suprafeţele cu potenţiale diferite.

1. Coroziunea chimică

Această diferenţă de potenţial poate proveni din neomogenitatea materialului tubular incluziuni, stropi de sudură şi din variaţia compoziţiei chimice a solului. Chiar luând toate măsurile arătate, defecţiuni inevitabile şi diverşi factori aleatori fac ca acest mod de protecţie aşa-zis pasiv să nu fie complet eficace.

Pentru aceste motive se recomandă ca în afara protecţiei de bază, prin învelişuri protectoare şi luării măsurilor menţionate, să se aplice şi măsura complementară a protecţiei catodice. Protecţia de bază constă în acoperirea suprafeţei metalului cu un înveliş protector izolant. Grosimea, numărul şi calitatea straturilor de izolaţie aplicate depind de agresivitatea solului străbătut de traseul conductei.

  • (PDF) CAPITOLUL I. COROZIUNEA MATERIALELOR- Definiţia coroziunii | Katta Lin - formatiaoccident.ro
  • Sunet pierdere de grăsime
  • Coroziunea metalelor şi metodele de combatere a ei – Puţină chimie
  • Coroziune de imersie | ANGLAIS
  • Изумрудный город, моя дорогая, - перебил ее Ричард.
  • Evitați zahărul pentru pierderea în greutate

Protecţia complementară, catodică, constă în aducerea şi menţinerea potenţialului metalului protejat la potenţialul corespunzător zonei în care acesta devine imun la 7 Lucrare de diplomă Sasca Mircea coroziune. Pentru fier potenţialul de protecţie maxim verificat este de -0,85 V, cel minim fiind -1,2V.

Coroziunea metalelor şi metodele de combatere a ei

Toate potenţialele se consideră determinate în raport cu electrodul Cu-SO 4Cu. Felul protecţiei se alege în raport cu agresivitatea pământului, justificându-se alegerea printr-un calcul economic.

Măsurile care se iau pentru protecţia conductelor împotiva coroziunii se pot încadra în două categorii şi anume metode pasive şi metode active. Protecţia pasivă a conductelor Conductele de transport gaze naturale reprezintă o valoare de investiţii foarte importantă.

Este deci necesară păstrarea lor cât mai îndelungată şi într-o perfectă stare de funcţionare. Prin compoziţia sa, pământul constituie un ansamblu eterogen de substanţe minerale şi organice, cristalizate sau amorfe, sub formă de acizi, baze sau săruri.

2. Coroziunea electrochimică

Aceste substanţe atacă suprafeţele exterioare ale construcţiilor îngropate, prin fenomene de natură electrochimică, provocând coroziunea. Pentru a preveni coroziunea conductelor metalice îngropate, asupra acestora se aplică protecţia anticorozivă pasivă prin aplicarea de straturi nemetalice exterioare şi activă prin protecţie catodică. Protectia anticorozivă pasivă constă în aplicarea pe suprafaţa exterioară a conductei a unor straturi nemetalice, cu scopul de a izola electric conducta faţă de sol.

Izolarea exterioară a conductei metalice cu bitum din produse petroliere Materialele folosite pentru realizarea izolaţiei sunt următoarele: Grundul — este un material care se foloseşte ca strat de aderenţă pentru aplicarea bitumului pe suprafeţele conductelor metalice în vederea realizării izolaţiei exterioare.

Împâslitura de fibre de sticlă — este un material fabricat din fibre de sticlă, silico- borosodică, împâslite şi fixate cu un autocolant rezistent la umiditate, care serveşte ca înfăşurare de armare la realizarea izolaţiei conductelor metalice. Împâslitura de fibră de sticlă trebuie să fie armată cu fibre de sticlă pentru a căpăta rezistenţă. Ţesătura de fibre de sticlă — este un material fabricat din şnururi din fibră de sticlă silico- borosodică, fixate cu un autocolant rezistent la umiditate şi apoi împletite.

Se foloseşte ca material pentru înfăşurarea exterioară de protecţie a izolaţiilor, la conductele metalice îngropate. Tipuri de izolaţii Conform metoda de pierdere în greutate pentru coroziune, există trei tipuri de izolaţie: tip N normalătip I întărită şi tip FI foarte întărită.

metoda de pierdere în greutate pentru coroziune

Acestea se aleg în funcţie de condiţiile de teren, amplasament şi sistemul de izolare Anexa 5. Izolaţia normală se compune din: a strat de aderenţă grund ; b un strat de bitum Izolaţia întărită se compune din: 8 Lucrare de diplomă Sasca Mircea a un strat de aderenţă grund ; b primul strat de bitum Izolaţia foarte întărită se compune din: a un strat de aderenţă grund ; b primul strat de bitum Figura 1.

Dispozitiv de aplicat benzi autoadezive 1. Izolarea exterioară a conductelor metalice cu benzi din mase plastice Izolarea exterioară a conductelor metalice în soluţia utilizării bitumenului şi a diferitelor împâslituri de armare şi izolare împâslituri de fibră de sticlă, hârtie specială, iută, etc. În afara benzilor din mase plastice, izolarea exterioară pasivă a conductelor, se poate realiza şi în alte soluţii, ca de exemplu benzi pe bază de bitumen de petrol, aplicarea exterioară a unor răşini epoxidice, materiale pe bază de gudron de cărbune, etc.

Alegerea sistemului de izolare Alegerea sistemului de protecţie anticorozivă de bază izolaţie anticorozivă se face în funcţie de agresivitatea solului, prezenţa bacteriilor sulfat-reducătoare şi prezenţa curenţilor de dispersie, reglementarea făcându-se prin normative.

În cazul îmbinărilor electroizolante montate îngropat, pe o distanţa de 5 m de fiecare parte a îmbinării se aplică pe conductă o izolaţie superioară faţă de izolaţia de pe restul conductei.

metoda de pierdere în greutate pentru coroziune